Povestea Limbii Române
Evaluare 2
Citește cu atenție textul
GRĂDINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI

Grădinile suspendate ale Semiramidei, care apar pe lista scriitorului Antipatros pe locul al doilea, au fost cel mai puțin cercetate dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Până acum se știe că se găseau în orașul legendar Babilon din Mesopotamia (Țara celor două fluvii) și că, probabil, au fost construite la porunca regelui babilonian Nabucodonosor II. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, grădinile ar avea o origine mult mai veche: ele ar fi fost construite de regele Ninus, întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida (sau Semiramis).

Faima Babilonului, orașul de pe malul fluviului Eufrat, unul dintre cele mai importante orașe ale lumii antice, se datora, în primul rând, celor trei construcții cu adevărat senzaționale pentru nivelul tehnic de atunci: Turnul Babel, zidurile masive de apărare și grădinile suspendate. Nenumărați vizitatori din țări străine veneau pentru a se minuna de mărimea și splendoarea orașului.

Se spune că regele Nabucodonosor și-a petrecut cea mai mare parte a domniei sale de 43 de ani în campanii militare. El i-a oferit soției sale grădinile suspendate, ca recompensă pentru desele sale absențe, dar și ca amintire a munților împăduriți din patria ei de origine.

Grădinile palatelor erau un lucru obișnuit în acea vreme, totuși grădinile suspendate depășeau tot ce exista, frumusețea construcției și varietatea plantelor nu aveau egal în lumea de atunci. Aceste informații au fost găsite în scrierile din acea vreme, dar și în cronicile de mai târziu ale grecilor sau romanilor. Adjectivul „suspendate” se referă la amenajarea grădinilor sub forma unor terase așezate ca un amfiteatru. Nabucodonosor le-a ordonat soldaților săi să adune toate plantele necunoscute pe care le întâlneau în țări îndepărtate și să le aducă la Babilon. Așa a luat ființă acolo o grădină mare, cu plante diverse, prima grădină botanică din lume. Scriitorul Diodor din Sicilia, de la care s-a păstrat cea mai completă descriere a grădinilor, arăta: „Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor”.

Fiecare din numeroasele terase era o grădină în sine și toate terasele la un loc formau un întreg. La marginea fiecărei terase creșteau nenumărate plante agățătoare și atârnătoare, care se aplecau asupra nivelului de dedesubt, dând aspectul unei grădini unice, al unui munte verde, abrupt, cu nenumărați copaci, boschete și flori.

Vara, când temperaturile ajungeau și la 50 de grade, sclavii scoteau fără oprire apă din puțuri și o pompau în toată grădina prin canale care coborau de la cea mai înaltă terasă până la cea mai joasă. Existau și cascade, pâraie, chiar lacuri pe care înotau rațe și orăcăiau broaște. Albine și fluturi zburau prin preajma florilor. În timp ce Babilonul de topea sub arșița soarelui de vară, Grădinile Semiramidei înfloreau, fără să sufere din cauza zăpușelii și a lipsei de apă. Acest contrast între împrejurimile uscate, secetoase, neroditoare și bogăția verde a grădinilor a determinat plasarea grădinilor suspendate pe locul doi în topul minunilor antice.