M-am dus la
Sf. Ion
să fac o vizită doamnei Maria
Popescu, o veche prietenă, ca s-o felicit pentru onomastica
unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de
vreo opt anişori. N-am vrut să merg cu mâna goală şi i-am
dus băieţelului o minge foarte mare de cauciuc şi foarte
elastică. Gestul meu a făcut mare plăcere
amicei
mele şi mai
ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roşiori
în uniformă de mare ţinută.
I-am atras atenția doamnei Popescu că în anul
acesta n-am prea văzut-o la plimbare, la teatru, la
petreceri...
-Să-ţi spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea;
acum, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu
de el; trebuie să-i fac educaţia. Şi nu ştiţi
dv.
bărbaţii cât timp îi ia unei femei educaţia unui copil,
mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educaţie!
Pe când doamna Popescu îmi expune părerile ei sănătoase în privinţa educaţiei copiilor,
auzim dintr-o odaie de alături o voce răguşită de femeie bătrână:
-Uite, coniţă, Ionel nu s-astâmpără!
-Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin’ la mama!
Apoi, cătră mine încet:
-Nu ştii ce ştrengar se face... şi deştept...
Dar vocea de dincolo adaugă:
-Coniţă! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne maşina!...
Astâmpără-te, că te arzi!
-Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel ! vin’ la mama!
-Sări, coniţă!
-Ionel! strigă iar mama, şi se scoală repede să meargă după
el. Dar pe când vrea să iasă pe uşă, apare micul maior de roşiori
cu sabia scoasă şi-i opreşte trecerea, luând o poză foarte marţială.
Mama ia pe maiorul în braţe şi-l sărută...
-Nu ţi-am spus să nu te mai apropii de maşină când face cafea, că te-aprinzi? Vrei să
moară mama?
Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maioraşul, îl scuipă, să nu-l deoache, şi-l
lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută milităreşte şi merge într-un colţ al salonului unde, pe două
mese, pe canapea, pe fotolii şi pe jos, stau grămădite fel de fel de jucării. Dintre toate, maiorul
alege o trâmbiţă şi o tobă. Atârnă toba de gât, suie pe un superb cal vânăt rotat, pune trâmbiţa
la gură şi, legănându-se călare, începe să bată toba cu o mână şi să sufle-n trâmbiţă. Madam
Popescu îmi spune ceva; eu n-aud nimica. Îi răspund totuşi că nu cred să mai ţie mult gerul aşa
de aspru; ea n-aude nimica.
-Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos,
când sunt musafiri!
Iar eu, profitând de un moment când trâmbiţa şi toba tac, adaug:
-Şi pe urmă, d-ta eşti roşior, în cavalerie.
-Maior! strigă mândrul militar.
-Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; şi maiorul nu cântă
cu trâmbiţa; cu trâmbiţa cântă numai gradele inferioare; maiorul
comandă şi merge-n fruntea soldaţilor cu sabia scoasă.
Explicaţia mea prinde bine. Maiorul descalecă, scoate de
după gât toba, pe care o trânteşte cât colo; asemenea şi trâmbiţa.
Apoi începe să comande:
- Înainte! Marş!
Şi cu sabia scoasă, începe să atace straşnic tot
ce-ntâlneşte-n cale. În momentul acesta, jupâneasa cea răguşită
intră cu tava aducând dulceaţă şi cafele. Cum o vede, maiorul se
opreşte o clipă, ca şi cum ar vrea să se reculeagă fiind surprins de
inamic. Clipa însă de reculegere trece ca o clipă, şi maiorul, dând
un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul
dă un ţipăt de desperare.
-Ţine-l, coniţă, că mă dă jos cu tava!
Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia atacului, nu mai vede
nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudenţa
să iasă din neutralitate şi să intervină în război, primeşte în obraz, dedesubtul ochiului drept, o
puternică lovitură de spadă.
-Vezi? vezi, dacă faci nebunii? era să-mi scoţi ochiul... Ţi-ar fi plăcut să mă omori?
Sărută-mă, să-mi treacă şi să te iert!
Maiorul sare de gâtul mamei şi o sărută... Mamei îi trece; iar eu, după ce am luat
dulceaţa, mă pregătesc să sorb din cafea...
Am lăsat pe madam Popescu liniştită cu scumpul ei maior afară din orice stare
alarmantă, şi am ieşit. Mi-am pus şoşonii şi paltonul şi am plecat. Când am ajuns acasă, am
înţeles de ce maiorul ieşise un moment cu cheseaua în vestibul — ca să-mi toarne dulceaţă în
şoşoni.
