Reciteşte textele "Sărăcuţul" şi "Cărăbuşul".
Stabileşte asemănările şi deosebirile între cele două insecte.
Sărăcuţul
Asemănări
Cărăbuşul
Sărăcuțul
de Emil Gârleanu
S-a iscat un
vârtej ca din senin. S-a înşurubat în
pământ, apoi a pornit-o peste câmp, curţi şi livezi, luând cu
el tot ce găsea mai uşor în cale. Şi dacă de pe jos fura flori,
pene şi hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuş mititel, castaniu,
cu aripile fragede, cu ochişorii ca două
neghiniţe. Cărăbuş de
primăvară.
Când l-a luat vârtejul pe sus, şi-a strâns şi el
picioruşele, şi a văzut că poate zbura şi fără să dea din aripi.
Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o
clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă la pământ. Iar cărăbuşul
căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum
prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. „Îî! Scap de unul dau
peste altul “, îşi zise cărăbuşul. „Ăsta mă-nghite!” Cocoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la
cărăbuş şi a trecut mândru înainte. „Am scăpat!” gândi cu bucurie cărăbuşul şi se întoarse să
privească după cocoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un
curcan
. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul. „Acum chiar c-am păţit-o!”
Când ajunse curcanul în dreptul cocoşului, se roti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate;
iar cocoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în
pământ: îşi dădeau bineţe. Cocoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul, când îl
ajunse, şi acesta bietul răsuflă: „Bine c-am avut noroc! „
Dar deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un
păun.
Pasărea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. „De acesta nu mai scap!” crezu
cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise
şi lăsându-l, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar
uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul –trăieşte. Ia să zboare acuma cât putea mai
repede de-acolo pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un
pui de
sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. „Ei! De aşa păsări mici, mai de seama
mea, mi-e drag şi mie”, gândi cărăbuşul , pregătindu-se chiar să dea sturzului „ziua bună”.
Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul
şi hap! hap!-mai să se înece, îl înghiţi. Sărăcuţul cărăbuş!
De pe gard, o vrabie, care văzuse multe în viaţa ei, îşi aşezase puişorii în rând, să
privească, de cum zărise cărăbuşul jos. Şi acum îşi luă zborul într-un loc, strigându-şi după dânsa
puii, care duceau în minte o învăţătură mai mult.
Cărăbuşul
Unde îl putem întâlni ?
Cărăbuşul face parte din familia Scarabaeidae, alături de multe
alte specii. Cele mai importante specii din
Europa sunt cărăbuşul de
mai şi cărăbuşul de pădure. La noi în ţară este foarte răspândit în
judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi.
Îl putem găsi pe diverse specii de foioase: arţar, stejar, fag,
mesteacăn, plop, nuc, castan dar şi pe conifere şi pomi fructiferi.
Cărăbuşul mai atacă diferite ierburi, castraveţi, sfecla şi salata.
Ce caracteristici are ?
Cărăbuşul are o lungime de 20-30 mm. Capul, platoşa gâtului, partea posterioară şi cea
inferioară sunt de culoare neagră.
Aripile numite elitre sunt maro şi prezintă nişte ridicături. La cap putem observa
o pereche de antene îndoite, care la masculi prezintă la capăt şapte franjuri lungi, ca nişte
frunzuliţe, iar la femele prezintă numai şase franjuri ceva mai scurte.
Femela cărăbuş depune la 25 cm adâncime în pământ, aproximativ 10-30 de ouă
rotunde şi gălbui. Ea depune ouă de trei ori, în număr din ce în ce mai mic, cu pauze de hrănire.
Larvele ies din ouă după 4-6 săptămâni.
Larva ajunge până la şaizeci şi cinci mm lungime. Este rotunjită
în zona abdominală şi are trei perechi de picioare ce pornesc din zona
toracică. Capul este maroniu şi clar delimitat de restul corpului.
Perioada de zbor a cărăbuşului este în aprilie şi mai, iar atunci
aceştia
roiesc în zbor pe la amiază şi pe înserat. De obicei nu-i place
căldura soarelui, de aceea este activ în timpul nopţii.
Cărăbuşul reprezintă hrană pentru: lilieci, ciori, vrăbii, bufniţe,
mierle, arici, cârtiţe etc.
Pentru a-şi feri recolta de invazia cărăbuşilor, este bine ca omul
să acopere straturile de plante cu o bucată de plastic sau pânză pe
perioada zborului acestora sau să planteze
păpădii, deoarece acestea sunt
hrana lor preferată.
Europa
Păpădii
Păpădia este o plantă cu frunze lungi crestate şi flori galbene.
Roi de cărăbuşi
Neghinite
Buruiană cu flori roşii, cu sămânţă măruntă de culoare neagră răspândită în culturile de grâu.
Curcan
Pasăre domestică, mare originară din America, cu coada lată în formă de evantai.
Sturz
Pasăre de pădure, mică cu pene brunepe spate şi albe-gălbui pe piept.