Un negustor, umblând prin mai multe sate și
orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi
ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care
se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind
să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de
dânsul și-l întrebă:
-Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
-Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu.
-Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin.
-Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat?
-Doamne! da’ nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la
București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum îi scrie lui în cărți.
Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.
-Dar cum te cheamă pe tine?
-Iaca! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă:
-Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
-Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Păcală.
Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:
-Dar ce bucate se fac acolo la voi?
-Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală.
-Înțelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
-D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
-Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz și altele.
-Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Păcală.
-Nu te-ntreb de înălțime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aș voi să știu ce feliu
este la voi grăuntele orzului.
-Să-ți spun, dacă nu știi, zise Păcală. Grăuntele orzului este lungăreț, îmbrăcat c-o coajă
cam gălbie și c-o țeapă în vârf.
-Bine, știu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aș voi să cumpăr și eu.
-De! nu știi dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, și altul îi dă bani: galbeni, napoleoni
ori altăceva.
-Nu mă-nțeleseși nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
-Bre! Nici asta n-o știi. Să-ți spun eu: iei banița ori dimerlia și pui în ea pân-o umpli cu
vârf, apoi cu coada lopeții o razi ș-o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci.
-Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce ești!
-Dar ce fel mă-ntrebi? zise Păcală.
-Cu ce preț se vinde chila ori banița; câți lei?
-Așa cum te-nvoiești; și câți lei dai atâta iei.
Negustorul, supărat, îl mai întrebă:
-Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
-U! hu! este badea Mușat, badea Stan,
Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman și
alții.
-Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare
decât toți la voi în sat?
-Cine-i mai mare? Badea Chițu; el este mai nalt decât toți; e atât de lung, încât mai
n-ajungi cu mâna la umărul său.
-Bre! proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa.
-Dar cum? zise Păcală.
-Eu îți zic: pe cine ascultați voi aici în sat?
-I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moș Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu
ochii și urechile țintă la el.
-Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
-Ei, cum?
-Eu te-ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult.
-Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moș popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine
sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e
turbat; când începe să mugească, sparie chiar și copiii din sat.
-Mă! da’! ce namilă de om ești tu? Nu cumva ești vrun duh rău, frate cu Mează-noapte
sau cu Spaima-pădurei?
-Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă privești? Ce? Nu mă vezi că-s om ca și dumniata:
cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni și cu picioare, mă mișc și mă uit ca toți.
-Așa te văd și eu, dar ai minte și simțire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveți
butnari sau dogari în sat la voi?
-Avem.
-Na cinci bani, și du-te să-ți puie doagele ce-ți lipsesc.
Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă
în școale, ba nici în spitale.
păpușoi
negustor
creștin
șede
terci
olecuță
chila
ista
dumniata
buhai
butnar
leac
doage
porumb
comerciant
om cumsecade, om bun
stă
mâncare gătită din mălai fiert în apă
puțin de tot
kilogramul
acesta
dumneata
(aici) taur
dogar, meșter care face butoaie, putini, etc
medicament, doctorie
fiecare din bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase
strânse în cercuri
Ion Creangă
Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Păcală
Textul „Păcală” eate o snoavă. Snoava este o povestire hazlie de mică întindere, care ironizează defectele oamenilor cu intenția de a le corecta. Sub aparența prostiei, personajele exprimă, modul înțelept de a râde de prostie.
Păcală
Textul „Păcală” eate o snoavă. Snoava este o povestire hazlie de mică întindere, care ironizează defectele oamenilor cu intenția de a le corecta. Sub aparența prostiei, personajele exprimă, modul înțelept de a râde de prostie.