Remi era un copil găsit. Până la vârsta de opt ani, fusese crescut de tuşa Barberin, o femeie inimoasă pe care copilul o iubea tare mult. Bărbatul acesteia, Barberin, l-a vândut însă unui actor ambulant. Remi a intrat astfel în trupa domnului Vitalis. Primii lui prieteni au fost artiştii trupei: o maimuţă, numită Sufleţel şi trei câini, Capi, Zerbino şi Dolce. Cei cinci dădeau spectacole în pieţele oraşelor pe care le întâlneau în drumul lor.

Odată, când se plimbau pe malul unui râu, un vapor micuţ, elegant, s-a oprit lângă ei. La bord erau un băiat şi mama lui. Cei doi, încântaţi de spectacol, i-au invitat pe Remi şi pe prietenii lui să urce pe vapor.

Remi a aflat că pe băiat îl cheamă Arthur, că e cam bolnăvicios şi nu poate să se mişte. Mama lui Arthur era englezoaică şi se numea doamna Milligan; era văduvă, iar Arthur era singurul ei copil. Fiindcă nu se putea obişnui cu ideea că Arthur nu putea să mai umble, doamna Milligan transformase mica ambarcaţiune într-o căsuţă plutitoare. Arthur stătea de dimineaţă până seara, cu maică-sa alături, iar priveliştile îi lunecau pe dinainte fără ca el să fie nevoit a face altceva decât să deschidă ochii.

- Fiul meu ar vrea să ştie dacă rămâi în seara aceasta la noi, spuse mama.

- Aici? Pe vapor? se miră Remi.

- Da, Arthur se simte foarte bine în compania voastră.

Atât Remi, cât şi cele patru animale, au avut parte de cea mai bună mâncare şi de cel mai moale pat din viaţa lor.

Într-o dimineaţă, când s-a trezit, băiatul l-a auzit pe Arthur plângând şi s-a grăbit să afle ce s-a întâmplat.

- Nu reuşesc să învăţ fabula „ Lupul şi mielul ”, oricât de mult încerc! spuse Arthur printre lacrimi.

- Dar fabula nu-i aşa de grea. Ai să reuşeşti! îl încurajă Remi.

- Ba e foarte grea.

- Mie, dimpotrivă, mi s-a părut chiar foarte uşoară; şi ascultând-o pe mama ta adineauri când ţi-o citea, cred că am învăţat-o.

- Cum ai făcut ca s-o înveţi?

- Am ascultat-o pe mama ta când ţi-o citea, dar am ascultat-o cu atenţie, fără să mă uit la ce se întâmpla în jurul nostru. Trebuie doar să îţi imaginezi. Despre ce e vorba în fabulă? Despre o oaie. Încep deci să mă gândesc la oi. După aceea mă gândesc la ce fac oile. Văd oile culcate şi dormind în ţarc, şi, văzîndu-le, nu le mai uit.

- Bine, zise el, le văd şi eu: „Nişte oi stăteau la adăpost în ţarc...”

- Vrei să înveţi şi restul fabulei tot aşa?

- Da, cu tine sunt sigur c-o învăţ. Vai, ce bucuroasă are să fie mama! Îţi mulţumesc, Remi, eşti un prieten adevărat!

Şi se puse să înveţe restul fabulei, aşa cum învăţase începutul. Nu trecuse nici un ceas şi o ştia foarte bine. Tocmai o mai repeta o dată fără greşeală, când maică-sa se ivi în spatele lor. În primul moment, văzându-i împreună, se încruntă crezând că se jucau, dar Arthur n-o lăsă să deschidă gura:

- Acum o ştiu toată! M-a învăţat Remi.

Doamna Milligan se uită foarte mirată la Remi şi se pregăti, desigur, să-l întrebe cum făcuse, când Arthur începu să spună pe din afară, fără ca ea să fi cerut, „Lupul şi mielul”. O spuse fără şovăire, fără greşeală, cu un glas care vibra de bucuria victoriei.

Chipul frumos al doamnei Milligan se lumină de un zâmbet și ochii i s-au umezit. S-a aplecat asupra lui Arthur şi l-a îmbrăţişat.