Înroșirea, încondeierea sau decorarea ouălor cu mărgele sunt considerate meșteșuguri populare. Oul, potrivit tradiției, este vopsit și încondeiat în zilele de joi și sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroșirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Deși, în zilele noastre, migăloasa activitate a încondeierii ouălor a fost înlocuită cu vopsirea lor, tradiția se păstrează încă la sat.

Culorile utilizate iniţial erau galbenul şi roşul, culori care simbolizează trecerea soarelui pe cer, de dimineaţă până la apus. Sunt sate unde, prin priceperea ţărăncilor noastre, încondeiatul ouălor a ajuns o artă.

La început, pentru vopsirea ouălor se foloseau culori vegetale ce se obțineau fierbându-se frunzele, florile, coaja sau tulpina unor plante. Roșul se obținea din coajă de ceapă roșie, sfeclă proaspătă sau floare de bujor, galbenul din morcovi, flori de gălbenele, coajă de măr, coajă de portocale sau lămâie, verdele din secară crudă de primăvară, mentă, frunze de mesteacăn sau foi de spanac, albastrul din frunze de varză roșie. Vechii coloranți din plante erau în numeroase cazuri aceiași cu cei folosiți pentru vopsit lâna. Astăzi, din dorința de a colora mai repede și mai mult, sunt folosiți mai ales coloranți chimici.

În ornamentația lui se folosesc simboluri (soare, luna, cruce, etc.), modele din natură (plante, animale, obiecte casnice) și modele de țesături populare.

Conform tradiţiei, nu toate ouăle trebuie împodobite cu forme şi figuri, ci doar acelea care se păstrează în casă pentru a aduce noroc şi belșug şi a o apăra de rele: acestea sunt ouăle “muncite”, fie policrome (vopsite în mai multe culori), realizate prin vopsiri succesive şi o îmbinare a modelelor, de unde şi denumirea de “împestriţate”, fie cele roşii cu ornamente aplicate cu ceară albă sau prin scrijelirea vopselei.

Ouăle împodobite se duc la biserică pentru a fi sfinţite, iar după slujba Învierii, mai întâi vârstnicii şi apoi tinerii le ciocnesc rostind : “Hristos a înviat!”, “Adevărat a înviat!”.