Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă la pământ. Iar cărăbuşul căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. „Îî! Scap de unul dau peste altul “, îşi zise cărăbuşul. „Ăsta mă-nghite!” Cocoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte. „Am scăpat!” gândi cu bucurie cărăbuşul şi se întoarse să privească după cocoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul. „Acum chiar c-am păţit-o!” Când ajunse curcanul în dreptul cocoşului, se roti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cocoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cocoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul, când îl ajunse, şi acesta bietul răsuflă: „Bine c-am avut noroc! „